The Honorary Consul Story

Curriculum Vitae. Născut pe 2 iunie 1962 in Baia Mare, Romania. Am absolvit Universitatea “Babeș-Bolyai”, Facultatea Inginerie Chimică in 1986. Am obținut titlul de Doctoral in Chimie/Inginerie Chimica in 1997, cu cercetări in domeniul Științei Suprafețelor Solide/Cataliză/Chimie Analitică la Michigan State University, East Lansing, USA. Mi-am continuat studiile in cercetare ca “Post-Doctoral Fellow” la Universitatea Pennsylvania, Philadelphia/Prof. Gorte, USA. In anul 1999 am obținut prestigioasa bursă Humboldt lucrând circa 3 ani la Ludwig Maximilian University, Munchen, Germania/ Prof. Knoezinger. După 2001, mi-am continuat activitatea in diverse poziții in cercetare industriala la diferite companii din SUA si Germania, precum ISK Biocience, Precision Combustion, si Arch Chemicals in SUA, şi din 2008, la compania Germană, BASF Corp, lucrând pentru aceasta corporație atât in Germania cât si in SUA. Din 2013, sunt Director Tehnic la BASF Corp. ȋn Iselin, NJ-SUA, fiind responsabil de promovarea pe partea tehnică a diferiți catazatori de hidrogenare atât pe America (N/S) dar și global. Pe parcursul ultimelor 3 decenii am publicat 24 articole in diverse jurnale de specialitate internaționale, am avut peste 35 de prezentări orale sau tip poster la conferințe naționale/SUA sau internaționale și am ca cercetător principal, 7 brevete de invenție/patente.

O Poveste

Fiecare dintre noi avem povestea noastră şi drumul unic prin viață, unde visurile din anii din tinerețe devin sau nu realitate.  Aceasta este mica mea drumeție prin lume si prin labirintele științei, îndeosebi cea a chimiei, un domeniu fascinant descoperit prin muncă grea, zile lungi şi stresante, nopți nedormite, bucurie sau agonie, o provocare nemăsurată prin drumul vieții dar care in ultima instanță a meritat sa-l parcurg pana la capăt !

Trăim într-o lume super competitivă si rapidă unde cerințele calității muncii noastre este la cel mai înalt nivel dacă dorești sa te afirmi la nivel global. Când lucrezi in cercetare la cele mai renumite universități din lume, calitatea muncii, ingeniozitatea si unicitatea ideilor tale trebuie să fie cele mai grozave, nu exista loc pentru greșeli căci competiția este cu cei mai talentați cercetători si iubitori de știință din lumea întreagă.

Acesta fiind contextul vă invit să ascultați povestea unui român !

Cine sunt eu ? … întreabă vântul, izvoarele si munții  Maramureșului

Mă numesc Radu Crăciun și sunt absolvent al Liceului “Gheorghe Șincai” (azi Colegiul National), promoția 1980. Anii de liceu ne marchează pe fiecare dintre noi si ne ajuta prin cunoștințele ce le acumulam sa începem drumul prin viață. Sunt anii in care adunăm vise, ne punem întrebări despre viața ce ne așteaptă, despre ce fel de om dorim să devenim, despre societate, despre libertate, justiție şi dreptate, despre bine sau rău, şi începem să judecăm, să analizăm pe cei din jur şi să ne croim un drum spre viitor.

Plecând de la un liceu cu tradiție, cu profesori exigenți, cu colegi foarte competitivi, am luat drumul vieții cu visele si dorințele mele. Am intrat la facultate si am absolvit Facultatea de Inginerie Chimică, promoția 1986, Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj. Ca orice absolvent al unei facultăți, am pornit in lume cu inima deschisă si sufletul plin de speranțe. Primii 3 ani de la absolvirea facultății a fost un fel de iobăgie impusă ȋntr-un mamut industrial, ani ce au fost marcați de un sistem social închis, plin de contradicții dar mai ales complet falimentar, unde personalitatea fiecărui om a fost strivită, inițiativele lor fiind ignorate iar gândirea independentă, creativitatea si spiritul inovativ au fost inhibate prin orice mijloace. Cum timpul le spală pe toate, multe din frustrările acelor ani s-au estompat si chiar uitat complet de mulți dintre cei rămași acasă ajungându-se, in mod paradoxal, ca acei ani sa fie regretați. Oricum viața merge mai departe, cu bune si mai puțin bune.

Printr-o scurta poveste spusa strict din perspectiva si experiența personala din pelerinajul meu prin lume, in acest scurt eseu voi trece in revista câteva din experiențele de viață si provocările prin care am trecut in toți acești ani de la absolvire/1980 pana in mileniul III/2019. Va fi o mica mărturie pentru cei tineri ce vor să asculte si să învețe, cei care vin după noi si vor duce mai departe dorința de schimbare, idea de libertate, democrație, respect reciproc indiferent de cultură, religie, rasă sau statut social si cei care cred intr-o societate dreapta. Eu cred ca o societate democratică este modul de a progresa si a merge mai departe.

O Fereastră Deschisa spre Lume!

Cum anul 1989 a adus o anumita deschidere a societății românești, mulți dintre tinerii dornici de schimbare, sătui de a aștepta să li se dea, deciși de a face ceva in viață, să lase in urma lor cel puțin o oaza din creativitatea personală (printre aceștia numărându-mă si eu), si-au luat zborul spre alte meleaguri, departe de casa, urmând calea unui “exil” impus, dar convinși ca exista o speranță într-o viață mai decenta, cu vise ce pot fi împlinite, cu respect pentru munca si unde personalitatea fiecăruia este o valoare pentru societate.

O gândire libera, lipsită de prejudecăți a încolțit in mintea fiecăruia dintre noi cei plecați la studii pe meleaguri străine, fie in Germania, fie in Franța, UK, sau in Statele Unite. Pe parcursul ultimelor decenii, această generație a devenit o nouă generație a școlii ardelene, pe care am intitulat-o generic, generația “Pașoptiștii Secolului XXI”,  o generație care s-a “renăscut” in libertate, a crescut la răscrucea intre milenii și s-a maturizat într-o societate democratica, care a avut șansa de a se exprima liberi prin tot ceea ce se putea, fie in știință, in tehnologie, in cultura, in economie, sau in sport. Trăind într-o societate foarte exigenta şi cu o competiție acerba, cu tineri veniți din întreaga lume, pentru cei plecați fiecare examen, fiecare obstacol a fost o provocare care a pus la încercare caracterul fiecăruia dintre noi, si ne-au făcut mai puternici dar mai pregătiți pentru viață. Gândul ca nu exista o cale de întoarcere decât cu fruntea sus, ne-a ajutat sa răzbim si să câștigăm încrederea in noi. Mulți dintre noi am reușit si am rămas mai departe pe acele meleaguri departe de casă (poate prea mulți, lăsând un vid de valori greu de umplut in societatea românească), fiind adoptați cu onoare si cinste in noua tară si devenind ȋntr-un fel, cetățeni ai universului. Alții, s-au întors (cinste lor!) si au continuat lupta cu prejudecățile si cu sedentarismul din Romania.

In final, o nouă generație a românilor de pretutindeni, răzeșii liberi ai societății moderne românești, s-a născut. Acest nou val al generației “Pașoptiștii Secolului XXI” va duce mai departe prin creativitatea si cultura personală, cei născuți in inima școlii ardelenii dorința românilor de a contribui la umanitate. Copiii noștri a celor care am plecat, sau copiii voștri, a celor ce ați rămas acasă, vor pune bazele unei viitoare societăți și școli românești universale mai aproape de nevoile Secolului XXI.

In Căutarea unei Speranțe – Programul Riguros de Studii Doctorale in SUA

Curând, prea curând, după mai puțin de 2 ani după 1989, speranțele într-o viață mai dreaptă si o societate mai puțin coruptă, deschisă tuturor, au început să se destrame. Singura opțiune spre a revitaliza aceste speranțe într-o viață mai buna, pentru noi cei tineri (si nu numai) a fost să luam calea exilului. Totuși era bine că puteai sa pleci din tară, aveai dreptul la un pașaport si in măsura in care reușeai să ai resursele necesare si o opțiune, un tel, puteai pleca.

Cum eram un proaspăt asistent universitar la Facultatea de Inginerie Chimica la Universitatea “Babeș Bolyai” din Cluj, am avut ocazia sa interacționez cu profesori invitați de la universitățile Americane, care ne-ai prezentat si ne-au vorbit despre diferitele programe de la universitățile lor pentru tineri ca noi, inclusiv despre programele de doctorat unde absolvenți din întreaga lume sunt bine veniți si așteptați in campusurile lor. Aceasta infuzie de studenți este considerată benefică prin competiția generată anunțând astfel la ridicare nivelului de pregătire, de creativitate, si progres in societatea Americană. Astfel, in măsura in care tinerii aspiranți la titlul de doctor pot trece examenele de engleză cerute de universitățile Americane (TOEFL si GRE, cum se numeau), aveai recomandările de la profesori cerute si aveai diploma de absolvire si fisa matriculă cu cursurile si notele de pe parcursul facultății ce să ateste un anumit standard de cunoștințe, cu rezultate bune, traduse oficial, avea  șansa de a fi acceptat in programele lor. Aceste programe de doctorat iți permiteau să te susții predând ore de laborator sau ținând ore de seminar cu studenții, sa lucrezi in mici proiecte de cercetare academice finanțate de proiectele profesorilor din departamentul unde ai fost acceptat, si in paralel să urmezi programul riguros de doctorat (cursuri de specialitate, examene peste examene, evaluări la fiecare sfârșit de semestru, si o medie peste echivalentul unei note de 8-9 de la noi/3.5 pe scala 0-4 in universitățile din State).

In general, programul doctoral la o universitate Americana este de circa 5 ani si se numește “Graduate School”. Primii 2 ani sunt ani sunt cei mai dificili, caci sunt cerute cursuri la un nivel foarte înalt de specializare in domeniul ales pentru doctorat, in care exigentele sunt foarte ridicate, si implica o munca imensa (parcurgerea de articole, si capitole întregi din carti de specializare, scrierea de rapoarte de laborator, sau rezumate din studiile de literatura efectuate, lucru efectiv in laborator, învățarea principiilor si modul de a manipula aparatura de laborator din dotare absolut independent (de exemplu a fi responsabil pentru un instrument, menținerea in funcționare al acestuia, si chiar a învăța pe alți colegi de cum funcționează si se manipulează instrumentul respectiv, de exemplu cromatografie cu gaz, microscopie electronica etc.).

            Au trecut mai bine de 25 de ani de când am trecut prin procesul de accept in programul de doctorat si prin întregul program in sine, si pot spune că multe nu s-au schimbat in esența doar ca acum întregul proces a devenit mult mai riguros si accesul in aceste programe este mult. Mult mai competitiv. In ziua de azi tot procesul este „on line” şi era internetului este in plină desfășurare, in “full swing” cum se spune pe aici. Pentru cei dornici sa urmeze acest drum, posibilitățile sunt nelimitate in ziua de azi. Accesul la informație este mult mai ușor si accesibil oricui ce are un calculator, deși de multe ori esența se pierde prin abundență de opțiuni.

Recomandarea mea este ca alegerea sa se facă in funcție de dorințele fiecăruia si afinitatea spre un anumit domeniu. Explorați informațiile „on line” atent, întrebați pe cei care au trecut prin sistem, implicați-vă in activități ce permit interacțiunile cu studenții de la universitățile unde ați dori sa mergeți si sa le urmați, vizitați aceste universități înainte de a accepta o oferta, stați si fiți informați. Ascultați de sfaturile profesorilor si a colegilor din generațiile anterioare. Cred in rolul benefic al societăților de gen „Alumni” din licee sau universități ce pot ajuta şi influenta pozitiv îndrumarea studenților mai tineri, dornici să învețe si să exploreze mai departe lumea științei şi a culturii in general.

Dincolo de nori, spre o alta lume !

Era într-o dimineața geroasa la începutul lunii decembrie 1991 pe Aeroportul International Otopeni, București. Priveam tăcut pe geamul avionului ce rula tot mai rapid, luându-și ușor zborul, ridicând-se tot mai sus, dincolo de nori, lăsând in urmă o lume in miniatura, case, drumuri, căi ferate, râuri , holde gri sau ruginii…. apoi au apărut si munții cu stâncile si coamele deja înzăpezite. Încercam să găsesc văile si vârfurile Făgărașului ce le cunoșteam si pe care le-am urcat in drumețiile mele încercând să mă retrag din lumea de atunci, să-mi găsesc libertatea in mijlocul naturii. Apoi zborul deasupra Carpaților continua cu Parângul apoi Retezatul….. apoi mai departe si mai departe, când nu mai recunoșteam nimic…. intram într-o lume nouă, total necunoscută si plină de mister pentru mine. Era o evadare in viitor, iar singurul lucrul ce-l aveam era dorința de merge înainte, spre acea lume a visurilor mele din tinerețe…..  dincolo de nori ! 

După o scurta escală la Amsterdam, avionul și-a continuat zborul spre continentul American. Destinația, Chicago ! Călătoream așa departe pentru prima dată. Era o încercare pentru mine, nu numai fizică dat mai ales psihologică, căci curând voi ateriza într-o societate total diferită de cea in care am crescut, și nu știam la ce sa mă aștept. Tot ce știam despre America era o imagina idilica din romanele lui Jack London,  Henry James, sau Ernest Hemingway ori imagini din puţinele filme americane care au reușit sa pătrundă cenzura regimului comunist, ce de asemenea nu reflecta realitatea căci era o imagine Hollywoodiană, mai degrabă boema.  După ore lungi de zbor călătorind practic cu timpul, într-o zi ce devenea tot mai lungă si mai lungă, începusem sa vad printre nori, fragmente din continentul American pe care începusem sa-l survolăm. Era o imagine de alb imaculat căci era la început de iarna si totul era înghețat. Doar ultimele raze ale apusului de soare mai aducea o urma de lumină si viață. Mergeam după soare si asta mă ținea optimist. Curând, am început sa vad lumini, orașe de-a lungul unor albii de râu sau de-a lungul coastei Marilor lacuri, iar in final o imaginea unei mari metropole, Chicago, plină de lumină şi culoare. După ce am aterizat, avionul nostru Tarom a fost tras pe o pistă separată, unde au venit niște autobuse amfibii imense, care au parcat la ușa avionului şi ne-au luat ducându-ne la terminal. Într-adevăr, era o lume total diferită. Oamenii era zâmbitori, amabili si păreau prietenoși. Venind din Europa de Est, eram pentru ei o ciudățenia in acei ani. Era tocmai când Războiul Rece luase sfârșit, deci contactul cu noi, cei din Est, era ceva nou şi pentru ei. Au fost câțiva ani buni până s-a realizat o comunicare intre oamenii venind din societăți atât de diferite, dar in final rațiunea o biruit.

Intr-un târziu, schimbând avionul la Chicago, am aterizat in localitatea americana Lansing, MI, SUA, de care luasem cunoștință când am aplicat la Michigan State University la programul de doctorat, și citisem că de fapt este „in the middle of nowhere”, practic in mijlocul unor lanuri de porumb, o localitate mică dar care era întâmplător capitala statului Michigan.

Aici am început şi am parcurs o altă etapă din viața mea personala, perioadă ce mi-a marcat puternic viitorul din toate punctele de vedere. Mediul academic in care am trăit in acești ani a avut un efect benefic, ajutându-mă sa mă adaptez noii societăți, a cerințelor acesteia, si pot merge mai departe cu fruntea sus.

O Scurta Privire in Viața Academica in Statele Unite şi Germania

Activitate mea academica in Statele Unite ale America ca student la doctorat (in engleza graduate student), la Michigan State University, East Lansing, MI-SUA. Programul l-am început in luna iunie 1992, s-a desfășurat pe parcursul a circa 5 ani, o perioada normala pentru un program de doctorat la o universitate americana.

Cei aproximative 5 ani petrecuți la Michigan State University, au fost ani grei de muncă si renunțări, cu fonduri puține, însă dorința de a merge pana la capăt, de a reuși, de a obține titlul de doctor in chimie, a fost imensă si m-a ajutat sa duc la bun sfârșit programul. Cercetarea de pe parcursul acestor ani s-a materializat in 6 publicații si numeroase participări la simpozioane si conferințe naționale (pe SUA) sau internaționale (e.g. Germania, Elveția).

Pentru a substanţia afirmațiile de mai sus, am sa menționez câteva dintre cerințele din programul doctoral. Primul an este eliminatoriu si dacă la sfârșitul acestui an nu îndeplinești unele criterii de excelenţă in domeniul in care vrei sa lucrezi la doctorat, pierzi susținerea financiară si ești eliminat din program. Astfel, in primul semestru, trebuie sa treci examenele numite „qualifying exams”/examene de calificare, in care trebuie să dovedești că ai cunoștințele dobândite in anii de facultate, aici denumite „under-graduate studies”. La chimie, a trebuit sa dau 4 examene, chimie organică, anorganică, analitică și chimie-fizică, si trebuia să faci peste 80% la fiecare examen, la cel puțin 3 subiecte. Pentru noi cei veniți din Romania, chimia analitică a fost cea mai dificila, caci tehnica analitică in România era foarte rudimentara, iar partea de calculatoare era pentru studenți practic inexistentă in acea perioadă. Ca o informație amuzantă pentru zilele noastre, aş dori să menționez că eu personal NU văzusem un computer sau calculator personal in viața mea. Pentru mine singura conexiune cu calculatoarele era tipărirea unor cartele (la mașina de scris), pe care le dădeam la rulat la centrul ce calcul al facultății de informatică din Cluj, iar după câteva zile mergeam să văd ce a ieșit. Scrisorile de aplicație la programul de  trimise in SUA le scrisesem la mașina de dactilografiat. Printer ??? – cei aia? Deci a fost o diferență imensă in expunerea noastră la tehnica modernă, intre noi cei veniți din Europa de Est si studenții americani sau din Europa de Vest in comparație cu situația din ziua de azi, fie in Romania sau alta tara din est.

 In afară de aceste examene din primul semestru, fiecare student doctorand trebuia să ia cel puțin 3 cursuri de „graduate” in domeniul in care va lucra. Eu mă axasem pe chimie analitică şi inginerie chimică/studiul suprafețelor solide/cataliză. Medial finală la fiecare sfârșit de an trebuia sa fie cea a echivalentul notei 8 de la noi (sau la MSU, 3 pe scala 0-4).

La sfârșitul anului II, trebuia să ai comitetul de doctorat de 4 profesori format (deci practic profesorii trebuiau sa fie de acord să-ţi fie in comitet, iar unul dintre ei sa fie Îndrumător de doctorat), şi să-ţi susții subiectul tezei.  Odată trecut de acest examen din anul II, erai practic pe drumul spre doctorat, şi doar timpul şi rezultatele experimentelor de laborator contau. In acești ani, am încercat să țin spiritul de român viu prin mici activități culturale, precum cei oglindită in poza de mai jos, organizând un mic eveniment omagial cu ocazia le 1 Decembrie, ziua noastră Națională, ținută in holul Centrului pentru studenți International al universității. A fost plăcut si interesant, căci colinzile românești au răsunat in holul centrului internațional, si ne-au permis sa vorbim studenților si colegilor americani, despre istoria, geografia, și cultura românească.

East Lansing, MI-_SUA – Dr. Ing. Radu Crăciun, International Center, Michigan State University, 1 Decembrie 1992 – Celebrând Ziua Națională a României pe meleaguri Americane si apoi după 5 ani la festivitatea de absolvire cu titlul de Ph.D./Dr.

O cerință unică pentru programul doctoral erau așa zisele examene „cumulative”. Acestea constau in 3 examene pe semestru fără un subiect anume anunțat, la care trebuia să faci la finalul programului de doctorat un total de 12 puncte. Primeai un punct doar dacă răspundeai corect la peste 70% din întrebări (ce era foarte greu). Fără aceste 12 puncte nu puteai sa-ţi susții teza de doctorat. Eu am avut in final 14 puncte, căci exact la ultimul examen la care trebuia sa iau cel puțin 1 punct pentru a ajunge la 12 puncte, luasem 3 puncte/noroc.

In august 1997, îmi terminasem teza, aveam deja câteva articole publicate, aveam punctele „cumulative”, și aveam o ofertă de studii postdoctorale la University Pennsylvania, in Philadelphia, deci aveam toate „ingredientele” să-mi susțin teza și să termin programul la MSU. Si am terminat cu succes. Trebuia să substanţiez poza de mai sus făcută cu câteva luni înainte, când s-a ținut festivitatea de absolvire pe universitate in mod oficial.

Un Amănunt Important !!!  In noiembrie 1993 am avut si marea bucurie sa o avem pe fetița noastră Laura, care acum are 30 de ani si este cercetătoare la UC Berkeley din California, SUA unde si-a terminat si doctoratul in 2022 in „Molecular Cell Biology”, şi își dorește să ajungă poate profesor la o universitate cât mai bună ca să-şi continue cercetarea in domeniul „neuroscience – a medical science”, cu scopul de a înțelege împreună cu studenții ei mai bine modul cum operează/funcționează creierul uman, de a încerca tratamente eficace pentru afecțiuni neurologice precum si de a descoperii medicamente noi ce pot vindeca aceste boli neurologice.

După doctorat mi-am continuat specializarea la Departamentul de Inginerie Chimica de la University of Pennsylvania, Philadelphia, SUA, cu o bursă post-doctorală, iar apoi am plecat la o bursă Humboldt in Germania, despre care voi vorbi un pic in continuare, fiind o experiența total diferită dat fiind expunerea din nou la o altă cultură şi alt gen de societate, la alt nivel.

            Bursa Alexander von Humboldt (1769-1859) este numita după renumitul naturalist şi explorator german ce a contribuit semnificativ la descoperirile științifice in domeniul geografiei cât și a expedițiilor geografice din America de Sud. Este una dintre cele mai prestigioase burse post-doctorale oferite cercetătorilor de sub 40 de ani de către Guvernul Federal al Germaniei. Cercetători de seamă, laureați al premiului Nobel, profesori renumiți din marile universități din lume sunt foști bursieri Humboldt. Odată acceptat in acest mic cerc select, ești membru pe viață si te ajută să rămâi la curent cu ce este mai nou și unic in știință. Pentru a primi o altfel de bursa, in mare cerințele sunt următoarele: i) sa faci o aplicație, ii) sa fi un tânăr cercetător sub 40 de ani cu doctoratul luat la una dintre universitățile recunoscute de Academia de Știință din Germania, iii) să scrii un mic proiect de cercetare care să se bazeze strict pe ideile tale, ce trebuie să fie unice si cu o baza teoretică solidă pentru ca proiectul să aibă o șansă de succes, iv) să ai o universitate sau o instituție de cercetare in Germania care sa-ti fie gazda; si v) sa ai scrisori de referințe solide de la profesorii sau cercetătorii cu care ai colaborat. Bursa oferă susținere financiara pe o perioada de 3 ani plus 5 luni in avans pentru un curs de limbă germană intensivă la Heidelberg, ce te ajută apoi sa trăiești mai ușor pe perioada bursei in Germania. In plus fată de bursa efectivă, programul post-doctoral îți oferă o suma de bani extra pentru soție şi copii (dacă ai), şi susținere socială pentru ei. Pe parcursul celor 3 ani petrecuți in Germania la instituția gazdă/orașul de reședință, programul îți mai oferă o excursie de 10 zile in care se vizitează diverse instituții de cercetare, universități celebre si mari companii din Germania. De asemenea, Fundația îți acoperă o scurta excursie de 3 zile in capitală, unde ești invitat la o recepție cu Președintele Germaniei şi o Gala cu muzică clasică cu un dineu oficial pentru Humboldtisti.

Perioada pe care am petrecut-o in Germania a fost intre 1999-2001, la Universitatea  Ludwig Maximilian din Munchen, sub conducerea D-nului Prof. Helmut Knoezinger. La vremea respectivă, capitala Germaniei era încă la Bonn, si președintele Germaniei Federale era Excelența sa D-nul Johannes Rau (pe care-l puteți vedea in poza de mai jos împreună cu o poza reședinței Președinției din Bonn, Germania), din iunie 2000 cu prilejul participării mele la recepție.

Bonn, Germania – Bursa Humboldt, Dr. Radu Craciun la recepția oficială al Președintelui Germaniei Federale pentru humboltdisti pe 23 iunie, 2000, – in centru, costum negru, Președintele Johannes Rau, iar la microfon, Președintele Fundației Humboldt, Dr. Wolfgang Fruhwald.

Am petrecut clipe frumoase in acei ani la Munchen. Am cunoscut profesori și cercetători din toata lumea, şi mi-am făcut mulți prieteni. Cu mulți dintre ei încă mai țin legătura. Am avut si câteva rezultate frumoase in cercetare care s-au materializat in 2 publicații in reviste de specialitate prestigioase, și o prezentare de poster la Congresul Mondial de Cataliză de la Potsdam/Berlin, in anul 2001. Ar fi multe de împărtășit și povestit, dar mă opresc aici deocamdată.

Provocările unei Cariere la Corporație Multinațională cu Activități Globale

Am să trec foarte scurt in revista acești ani petrecuți in marile corporații, căci este ceva încă prea departe pentru un absolvent de liceu. In următoarele decenii, cu ritmul de dezvoltare al zilelor noastre, viață într-o corporație se va schimba semnificativ iar ce este acum va fi istorie.

Am petrecut deja mai bine de 2 decenii din viață (da, au trecut mai bine de 20 de ani) lucrând pentru corporații multinaționale de renume, precum ISK Bioscience-companie japoneză, Precision Combustion-companie americană, Arch Chemical/Lonza-companie elvețiană, si BASF /companie germană, fiind înconjurat de oameni veniți de pretutindeni, cu tradiții, obiceiuri, religii diferite, un mediu puternic multicultural, cu activități economice pe toate continentele, deci globale. Am lucrat in general pe poziții tehnice, unde educația, experiența, si cunoștințele dobândite pe parcursul deceniilor au o valoare si sunt apreciate. Activitățile in cercetare in domeniul științei au fost mereu o atracție pentru mine. Am lucrat la diverse proiecte cu aplicații in domeniul chimiei farmaceutice, a sintezelor fine, in industria energetică, si chiar in domeniul aeronauticii prin programe guvernamentale finanțate de NASA.

            Am continuat să public in reviste de specialitate o parte din datele de cercetare (este mai dificil să publici lucrând pentru o corporație față de când lucrezi in mediul academic), am participat la simpozioane si conferințe internaționale, am făcut parte sau am fost condus comitete științifice a unor conferințe internaționale, şi am fost constant referent la diferite jurnale de specialitate, unde am publicat și eu. In pozele de mai jos, puteți vedea unul dintre brevetele de invenție pe care tocmai îl primisem in 2005 sau alta in care îmi prezentam lucrarea la Congresul International de Cataliză din Beijing, China/iulie 2016 ca reprezentant al companiei BASF.

Carmel, NY – SUA – Dr. Ing. Radu Crăciun – la birou cu proaspătul brevet de invenție, 2003 – NYC-SUA si apoi prezentând la Congresul de Cataliza, Beijing, China, 2016.

            Anii trec si se adună in tolba fiecăruia dintre noi. Orice clipă din viața noastră trebuie să fie pentru noi o bucurie că existăm, să ne putem cunoaștem mai bine fie pe noi fie pe alții, iar ca experiența acumulata pe parcursul anilor sa ne ajute si nu este o povară in conștiința noastră. Bucuria in viață vine ajutând sau învățând pe alții din experiența ta, sau făcând un bine cuiva, sau inventând ceva care să ajute oamenii să trăiască mai bine, mai ușor, mai confortabil dar mai ales mai sănătos. Astfel de idei călăuzitoare pe labirintul științei sunt parte din arta fericirii !

O Privire Înapoi spre Casă!

Ar fi multe de zis și de povestit după aproape 40 de ani de viață hoinărind in lumea mare. Am văzut locuri îndepărtate (Australia, Noua Zeelanda, China, Indonezia, Africa de Sud, Argentina, să numesc doar câteva), locuri unice prin frumusețea lor, altele interesante prin însuși existenta lor. Am întâlnit oameni veniți din foarte multe țări, de diferite rase sau religii, unii mai educați, alții mai muncitori. Ce pot spune este ca ȋn general sunt mai multe aspecte fie geografice fie sociale care ne leagă pe noi oamenii și ne unește in umanitate decât de ne dezbină. Doar interese meschine și politice distrug idea de umanitate !

            Călătorind prin lume, mereu vrei sa te întorci acasă, iar acasă este acolo unde te-ai născut, unde ai crescut, unde ai avut primi prieteni, primele iubite sau iubiți, unde ai descoperit că ai un suflet. Când eram întrebat de unde sunt, îndeosebi in ultimi 34 de ani, ziceam mai mult din glumă, că sunt American….. chiar daca aș fi vrut să fiu serios nu reușeam să conving pe nimeni….. sesizau sau simțeau că ȋn mine este un alt suflet, o altă gândire, un alt mod de a fi decât cel a unui american născut ȋn America.. e rău, e bine, nu știu… dar ȋn final, ziceam mai cu timiditate, mai cu mândrie, “sunt născut și crescut ȋn România, deci sunt român”. Uneori oamenii reacționau cu bunătate și aprobare ȋn privire și ȋn glas…. “da, români, România, Nadia Comăneci, sau Hagi”, sau îmi ziceau că știu și ei pe cineva român, sunt oameni buni și harnici”…. iar atunci inima îmi exalta. Dar au existat și altfel de reacții mai puțin plăcute, iar atunci mă întristam !

            Cum anii trec, cuvântul DOR are încet, încet o alta conotație pentru mine si pentru noi toți cei plecați departe. Mereu privesc înapoi spre casă, revăd cu ochii minții meleagurile natale, mă gândesc la România frumoasă, la dulcele grai ardelenesc, la pitoreasca Ţară a Maramureșului. Văd poze cu meleagurile de acasă, văile adânci cu râuri repezi de munte, drumuri de țară, căpițe de fân, animale de casă, splendoarea poienilor împânzite de oi, oameni îmbrăcați ȋn portul și straiele atât de unice zonei Maramureșului sau a altor zone din România, ascult cântecele și doinele ce au supraviețuit peste secole, și îmi dai seama că de fapt aparțin și eu acelor locuri. De acolo simt că primesc energia vieții și puterea de a merge mai departe.

O Reflexia a Gândurilor şi Visurilor in Viitor!

Cum spuneam ȋntr-un interviu recent la Radio Romania International, mesajul meu pentru 2019 si mai încolo in timp, către romanii de pretutindeni, a fost sa se întoarcă înapoi cel puțin cu sufletul spre România, să încerce fiecare dintre cei plecați sa construiască PUNȚI cu cei de acasă, fie prin școala unde au învățat, fie prin locul de muncă de unde au plecat in lumea mare, sau fie doar simplu prin familia in care a crescut dar care a rămas acasă. Astfel, să încerce sa schimbe in bine prin ceea ce fac si să ajute prin ceea ce sunt in țările in care au poposit si mai ales prin ceea ce vor sa devină, să împărtășească cu cei de acasă învățătura lor, sa transfere ceea ce au găsit ca este bine si la noi acasă in România ! Sa devină prin exemplu un simbol, un izvor de inspirație sau o speranță pentru tinerii de acasă !

Încurajând schimbarea in gândire, implementând ceea ce au învățat in societățile mai avansate, promovând o gândire progresista dar corecta, încurajând tinerii sa-si întoarcă faţa strict spre educație si spre cunoaștere, vor reuși sa clădească o alta bază a societății românești, mai solidă, mai sănătoasă, mai rațională, mai trainică ce sa facă față provocărilor secolului XXI.

Dragi români, aveți privilegiul de a vă situa geografic într-o zona unica, cea a Țării numită ROMÂNIA, cu o frumusețe deosebită plină de mister, unică prin văile și munții ei, tărâmuri pitorești uitate parcă de timp, cu porțile si bisericile de lemn, cu mânăstiri de o frumusețe si simbolistică unică, toate atât de unice prin arhitectura și concepție, cu oameni deosebiți care prin etica lor față de muncă și viață căci au reușit să reziste și să supraviețuiască ca români secole de influență sau ocupație străină. Toate acestea parcă se văd mai bine odată ce ești plecat de acolo, departe de casă. Îmbrățișați acest privilegiu de a fi român, îndrăgiți folclorul și cultura noastră, luați spiritul de răzeși liberi cu voi in viitor și duceți-l mai departe cu cinste iar prin tot ceea ce veți face in viață, prin munca și realizările fiecăruia sa deveniți adevărații pașoptiști ai secolului XXI în România si in lume

Prin acest dialog oglindit în acest mic eseu, vă chem să fiți continuatorii ideii de a dezvolta mai departe acel nou început de societate progresistă, liberă și democratică, idei ce au izvorât in inimile noastre odată cu deschiderea din decembrie 1989, odată cu deschiderea României spre lumea civilizată/modernă, iar apoi mai departe, cu acceptarea în Uniunea Europeana din 2007. Mai mult ca niciodată, acum puteți contribui de a face din cuvântul “români”, un cuvânt ce impune respect, prestanță și recunoaștere internațională. Consider că prin tot ceea ce veți face, veți putea contribui în a duce mai departe si dezvoltata ȋn continuare prestigiul nostru și spiritului unic al României moderne.

Încă un Capitol

„DIN TOATA INIMA PENTRU ROMÂNIA” – promovând România frumoasă !

Citind recent o carte numita simbolic „The Harvest of Joy”, ce este o mica biografie a lui Robert Mondavi, despre cum a pus pe harta lumii vinurile din Napa Valley, CA alături de cele mai celebre nume de vinuri speciale din Lumea Veche (Franta, Italia, etc.), si care m-a amuzat atunci când am citit, si Mondavi zicea, la 65 de ani, si citez „Eu credeam că activitatea mea de producător si lucrător in industria vinului s-a terminat si voi ieșii la pensie. M-am înșelat amarnic, căci de fapt, „I didn’t realized at that time, but the greatest fun and joy of life has just began = nu am realizat atunci dar cea mai buni ani din viață abia au început!”.

Parafrazând acest aspect din viața fiecăruia care ajunge la o vârstă si crede ca este gata de pensie, așa s-a revitalizat si viața mea odată ce m-am implicat recent intr-un proiect comunitar extraordinar, cel de a ridica împreuna cu tânărul si energeticul Preot Ionuț, preot paroh al comunității „Izvorul Tămăduirii” din Long Valley, NJ, o biserica de lemn autentica in stil Maramureșean, aici pe meleagurile continentului American. Ceva unic din punct de vedere arhitectural in zonă și simbolic pentru comunitatea românească din diaspora Americana. Si pot spune ca aceasta „călătorie”, plica de peripeții, de provocări, cu sentimente de „agonie si extaz”, muncă multă, stres si determinare pentru a duce ceva la bun sfârșit.  Si ce CǍLǍTORIE de neuitat a fost !

Aceasta implicare, intr-un fel mi-a schimbat viața si mi-a readus entuziasmul tinereții, acel entuziasm care m-a determinat acum mai bine de trei decenii să-mi „iau lumea in cap si sa plec”!… acum din nou, aceasta energie interioara m-a îndreptat spre acest proiect unic pentru comunitatea românească din America. Prin activitatea mea voluntara in folosul comunității pe parcursul a circa 5 ani (2018-2023), am fost implicat trup-si-suflet in acest proiect, activând ca si General Project Manager/Coordonator de proiect, membru in Grupul de Marketing, precum si finanțator (ctitor), pentru a construi aceasta biserica de lemn, ce mă reprezintă si pe mine ca si maramureșean si român.

Sfințirea si inaugurarea a avut loc pe 1 Mai 2022, printr-o ceremonie unica la care au participat Mitropolitul IPC Nicolae al Bisericii Ortodoxe a Americii, Episcopul PS Casian al Canadei, si Episcopul PS Iustin, al Maramureșului si Sătmarului, din România, precum si peste 1000 de romani din zona, statele americane New Jersey,  New York, și Pennsylvania.

O mică istorie a înființării și construcției bisericii se poate afla ȋn „hrisov”-ul acesteia, pe care-l puteți citi dacă ne veți vizita comunitatea, căci este chiar la intrarea ȋn biserica.

Odată terminată aceasta construcție, am crezut din nou că acum pot sa mă bucur liniștit de viața de zi cu zi, să citesc mai mult, să călătoresc din plăcere (căci in interes de serviciu o tot făceam), sa joc tenis si sa savurez diverse activități culturale, atât americane cat si cele organizate de romani, pentru romani in zona. Din nou viața mi-a oferit altceva, dat fiind un telefon de Ambasada României de la Washington DC, când Excelenta Sa, D-nul Ambasador Andrei Muraru m-a sunat să-mi ofere funcția de Consul Onorific al Romanei ȋn statul american New Jersey.

….. mmmm, a fost chiar o provocare, iar răspunsul meu a fost, că trebuie să mă gândesc, dat fiind că este o responsabilitate majoră și dacă o voi accepta, vreau să fiu sigur că pot să îmi duc mandatul până la capăt cu succes. Cum „noaptea este un sfetnic bun”, și una nu a fost de ajuns, i-am răspuns D-nului Ambasador doar după 3 zile, însă a fost un răspuns pozitiv. Așadar, m-am hotărât să merg mai departe pe acest drum, acela de a încerca să dau înapoi societății prin voluntariat din tot ceea ce am învățat pe parcursul vieții si să împart cu românii din ce am !

Începând cu septembrie 2022 și anul următorul a fost super „aglomerat”, o perioada plină de provocări dat fiind noua responsabilitate, căci după accept, munca abia a început. Şi pentru că americanul zice „A picture says a thousand words”/pozele vorbesc cum se zice, vă invit să vedeți printr-un colaj de poze calea mai departe, drumul unui Moroșanu Visător prin lume !

Epilog

Sunt optimist și sper ca acest epilog să fie scris peste mulți, mulți ani, însă până atunci sigla mea de Consul Onorific ține loc de “sfârșit”!